Ploua... o ploaie deasa si linistita, cu stropi marunti si o mireasma racoroasa de toamna tarzie. Imi spuneai ca iti place ploaia si ai stiut sa imi areti si mie partea ei frumoasa. Si am inteles-o! Intr-adevar era un sentiment ciudat, dar placut.
Era intuneric, doar o micuta lampa ne colora ochii. In surdina incepu o melodie… din nou acea melodie care ne urmarea peste tot. Am ascuns telefoanele sa nu le auzim, iar din betia ploii nu mai voiam sa ne trezim. In seara aceea mi-ai spus multe… Poate chiar asa ai simtit sau poate... erai doar intr-o clipa de feerie. Dar ce mai conteaza? Conteaza ca m-ai facut pe mine sa ma simt bine. Toate acele simple momente le-ai transformat intr-o seara de neuitat.
Multe s-au schimbat din seara aceea. Nu stiam nici macar cum sa reactionez: pur si simplu sa zambesc sau sa las lacrima care imi apasa ochiul, sa curga.
Un noiembrie vechi, cu amintiri, un strop de nostalgie imbibat in zambete. Un inceput si un sfarsit. Dar Nu mai regret nimic si pe nimeni; am invatat ca regretele imi otravesc existenta si in consecinta le fac vant pe cat posibil. Un “ multumesc” mare tie, ploaie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu